Ce este normal si ce nu?
Titlul este o intrebare la care multi dintre noi cautam raspunsul, iar de curand am citit o carte ce imi ofera noi perspective in privinta acestei intrebari (Inghite Platon, nu Prozac – ed. Trei). Mai ales cateva randuri mi-au atras atentia: “(…) Ce se intampla, daca aplicam definitii circulare ale bolilor fizice propriu-zise la cele metaforice mentale?
Obtinem o gradina zoologica a asa-numitelor tulburari. Aveti o problema emotionala nerezolvata, rezultata dintr-o experienta neplacuta din trecut? In DSM ea devine o boala sau afectiune mentala: tulburarea posttraumatica de stress. Are copilul tau o problema legata de invatarea aritmeticii? Motivul foarte probabil ar fi ca dascalul nu cunoaste deloc materia sau ca metodele curente de predare afirma ca raspunsul corect la 2+2=? este numarul care il face pe elev sa se simta bine; insa in DSM problema devine o boala mentala: tulburarea aritmetica de dezvoltare. Esti dezamagit ca n-ai castigat la ultima loterie? In DSM si aceasta devine o boala mentala: tulburarea stresului loteriei. Refuzi tratamentul psihiatric pentru tine ori copilul tau in cazul confruntarii cu acest gen de diagnostic? In DSM, refuzul insusi devine o afectiune mentala: tulburarea de refuz a tratamentului. Toate acestea ar fi nemaipomenite, daca este vorba de SF sau comedie. Insa in zilele noastre ele sunt o mascarada de stiinta serioasa. In 1987, Asociatia Americana de Psihiatrie a votat, ca afectiune mentala, tulburarea de deficit hiperactiv al atentiei (ADHD). In acel an, o jumatate de milion de copii au fost diagnosticati cu ADHD. In 1996, s-a estimat ca 5,2 milioane de copii – 10% dintre scolarii americani – au fost diagnosticati cu ADHD. (…) Cu totii tindem sa visam cu ochii deschisi. Atunci cand copilul tau nu este atent la scoala, el sufera de tulburare de deficit hiperactiv al atentiei. Iar daca te plangi cu privire la acest gen de diagnostic, suferi de tulburare de negare a tulburarii de deficit hiperactiv al atentiei. (…) Te simti nefericit fara motiv? A, acesta e un sindrom depresiv nemediat, il intalnesc tot timpul. Iti place sa bati darabana cu degetele pe tablia mesei? Atunci suferi de tulburare digitala percursiva. Din nou pragmatismul vine sa intrebe: Unde ne duc oricare dintre acestea?”
Voi face un exercitiu de raspuns, vazut prin prisma omului care se manifesta el insusi, respectiv traieste si lucreaza cu alti oameni ce prezinta comportamentele de mai sus…. si inca multe altele pe care précis le intalnim in DSM (DSM – Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale). Progresul uman a ajuns departe si foarte departe: intre descoperirea genei raspunzatoare de cancerul la san si pana la descoperirea unei planete ce are proprietati asemanatoare Terrei se inscriu toate domeniile in care evolutia isi spune cuvantul: inginerie, invatamant, medicina, economie, arte, spiritualitate etc. Evolutia si progresul sunt sustinute de emotii si cea mai prezenta si mai de suprafata dintre toate este cea de a detine controlul asupra a tot ce ne inconjoara. Si reusim, in naivitatea noastra, sa credem in aceasta iluzie – cum ca insasi viata si sufletul nostru pot fi controlate.
Si atunci ne trezim peste noapte ca detinem raspunsuri pe care nu le avem, iar consecinta este ca dupa fiecare revizuire a DSM, acesta este tot mai voluminos (ca sa nu las loc de dubii: nu-i critic si chiar am un foarte mare respect pentru psihiatrii, pentru psihologii clinicieni si pentru munca pe care o fac acestia – la cei profesionisti si umani ma refer). Insa viata este mai mult decat perspectiva privitului spre ea prin gaura cheii, iar daca inlaturam emotia de suprafata a dorintei nebune de a detine controlul, descoperim ca de fapt, cea care face lumea sa se invarta si in care ne lafaim legati la ochi este frica. Urata perspectiva, nu-i asa?
Insa spre fericirea noastra, asa cum ne invata marile companii de medicamente si farmaceutice, pentru fiecare afectiune exista un tratament, iar pentru aceasta boala de care suferim cu totii – unii in mai mare masura, iar altii intr-o mai mica masura – si care se numeste frica, leacul nu este altul decat iubirea. Imagineaza-ti doar pentru cateva clipe cum s-ar vedea, cum s-ar auzi, cum s-ar simti lumea in care traiesti, daca ti-ai vindeca frica de a fi pe locul 2, de a fi parasit, de a fi ultimul, de a-i pierde pe cei dragi, de a imbatrani, de a fi sarac, de a fi bolnav, de a fi prea bun cu ceilalti, de a gresi/pacatui, de a muri, de a fi prost inteles, de a fi diferit, de a fi mediocru, de a avea incredere in oameni si lume – toate acestea si multe alte frici, imagineaza-ti ca le-ai vindeca cu iubire.
Sau, daca ti-e greu sa-ti imaginezi asta, cum ar fi daca ai schimba perspectiva lucrurilor astfel incat, indiferent de cine esti si cum te cheama, indiferent de cate cunostinte stiintifice si experiente tulburatoare ai legate de viata, sa iti provoci tu interiorul si sa mobilizezi acea parte din tine care stie sa iubeasca si sa fie iubita si sa iti dai voie sa existi in lume exact asa cum erai si pana acum plus iubirea pe care o poti manifesta?
Cunosc oameni care au facut acest exercitiu si cei cu care am avut onoarea sa vorbesc mi-au spus ca lumea, oamenii si viata nu mai poate fi gandita in termeni de normal/sanatos si anormal/patologic pentru ca forta iubirii transforma atat de mult, incat si lumea si oamenii si viata nu mai au nevoie de astfel de evaluari sau standarde, ci doar de o singura caracteristica: a fi.
Lasati-va sa surprinsi de “a fi”-ul vostru!
Maria Cotoi
VEZI oferta de cursuri si reduceri din aceasta toamna:
