Atunci cand sunt nerezolvata psihic, interpretez fiecare gest care vine din exterior prin prisma perceptiilor mele deformate, astfel:
– cand cineva este asertiv cu mine si imi spune NU, il cataloghez ca fiind agresiv si egoist,
– cand cineva imi spune ce as avea de facut ca sa-mi imbunatatesc munca, ma simt criticata si fara valoare,
– cand cineva imi face o observatie de orice natura, ma simt jignita si il bag in pizda mamei lui de urgenta (da` ce, stie el mai bine?),
– cand cineva imi spune ca are nevoie de spatiu si timp ca sa se mai gandeasca, ma simt abandonata,
– cand cineva apropiat isi face planuri in care nu ma include, ma simt respinsa,
– cand cineva imi spune ca sunt frumoasa si ma curteaza, cred ca vrea o relatie serioasa cu mine,
– cand cineva este amabil cu mine si imi zambeste, cred ca flirteaza si precis vrea mai mult,
– cand cineva imi ofera un sprijin real, ma gandesc imediat ca are un interes, ca vrea sa profite de mine,
– cand lucrurile nu ies cum as vrea eu, dupa ce mi se mai domoleste furia, incep sa caut vinovatii si ii gasesc rapid: familia, colegii, seful, vecinii, copilaria, politicienii etc,
– cand cineva m-a convins sa intru intr-o treaba care mi-a placut si am avut beneficii de pe urma ei, daca se termina prost, il acuz ca m-a manipulat impotriva vointei mele,
– cand aflu despre cineva ca a gresit cu ceva, ma bucur in sinea mea ca eu sunt o minunata si il acuz de toate pacatele lumii,
– cand cineva a reusit ceva mai mult si mai bine decat mine, sunt invidioasa si incep sa-i gasesc circumstante neortodoxe (a avut pile, s-a culcat cu cine trebuie, a platit ca sa ajunga acolo, a avut noroc etc),
– cand fiecare traieste dupa cum poate si il duce capul, imi spun ca sunt toti niste adormiti, niste inconstienti care nu stiu ei cu ce se mananca evolutia spirituala, eventual incep sa le propovaduiesc ce inseamna treaba asta, desi nici mie nu mi-e prea clar,
– cand cineva trece printr-o durere, imi spun ca precis nu poate sa iasa de acolo si are nevoie de ajutorul meu, pe care i-l si pun la dispozitie fara sa-mi fie solicitat etc.
Treaba asta cu rezolvarea emotionala este un proces lung si nu intotdeauna confortabil. Din contra, doare si nu toata lumea este dispusa sa intre in el, caci ar insemna sa iesi din (toate) iluziile personale in care traiesti acum. Te-ai prins, da? Daca intri, ajungi sa iesi… Daca te afli déjà intr-un astfel de proces si cel care te ghideaza ii da inainte numai cu pace/lumina/iubire, iti recomand sa fugi. Tare. Si repede. Caci doar pacea/lumina/iubirea singure nu fac decat sa iti arate cat de minunat esti tu si cat de cacat e restul lumii. Sau cat de minunati suntem cu totii, dar fereasca sfantu` sa ne calcam pe coada sau pe bombeu, ca abia atunci se dezlantuie jihadul.

Cordial,

Maria 🙂