Activitatea mea profesionala presupune un parcurs usor diferit de cel cu care este obisnuita cultura romaneasca si foarte des oamenii ma intreaba ce aspect al muncii mele imi place cel mai mult. La inceput eram entuziasmata, evident, de …inceputuri. Apoi au fost banii, noutatea, faptul ca imi pot face programul asa cum imi doresc, libertatea de a alege singura cum si ce anume sa practic in traininguri etc. Si alaturi de toate acestea, plus alte motive pentru care fac cu drag ceea ce fac, exista totusi o constanta pe care o consider esenta care ma face sa pornesc la drum, oras dupa oras, grup dupa grup, an dupa an, experienta dupa experienta, inceput dupa inceput. Este vorba despre oamenii cu care lucrez. Nu va voi tine un discurs despre cat de mult iubesc oameni si cat de mult imi doresc sa schimb lumea in care traiesc pentru ca internetul musteste de astfel de intentii umaniste. Si nu, misiunea mea nu este de a schimba lumea. Imi pare rau daca dezamagesc…

Va voi spune in schimb despre mine, despre cat de mult ma iubesc si imi doresc sa ma cunosc si sa evoluez. Si am inteles foarte repede ca varianta cea mai autentica pentru a realiza toate acestea este prin oamenii pe care ii intalnesc si carora le sunt alaturi in procesul de dezvoltare personala. Pentru ca nu am un standard social predefinit in ceea ce priveste persoanele care participa la cursuri, am onoarea sa lucrez cu un esantion natural de populatie, o felie veritabila de viata autentica – varste si genuri diferite, situatii financiare si statute matrimoniale enigmatice, temperamente si caractere diametral opuse, experiente si vieti labirintice. Iar dupa fiecare week-end petrecut alaturi de acesti oameni imi dau seama ca sunt mai aproape de mine cu un pas. Ma asez, ma adun si cu vadita emotie in suflet si-n priviri imi spun: “Doamne, cat imi sunteti de dragi!”
Am lucrat si cu siguranta voi mai lucra cu persoane care mi-au pus nervii pe bigudiuri si fata de care am trecut prin tot spectrul emotional: respingere, dezarmare, deznadejde, acceptare, compasiune. Le-am respins pentru ca imi solicitau rabdarea la maxim si-mi spuneam ca e posibil ca Cineva acolo Sus sa nu ma iubeasca indeajuns, astfel incat m-am pricopsit tocmai eu cu astfel de oameni dificili. Apoi, in ceea ce ii priveste, am trecut la dezarmare: nu intelegeam ce poate fi in viata, mintea si sufletul unui om care este atat de rupt de realitate, de oameni si de el insusi intr-un mod deloc pozitiv. Dupa un timp ii privesc si ajung, de disperare ca nu pot sa ii ajut, sa imi pun sub semnul intrebarii abilitatile de trainer, de ghid intr-ale sufletului, imi vine sa las balta ceea ce fac si sa incep sa fac altceva. Dar…imi intorc, invariabil si intotdeauna, privirea spre mine si reflectez la limitele mele, la situatiile in care sunt atat de dificila incat oamenii ar prefera sa mearga la stomatolog decat sa stea de vorba cu mine, la situatiile in care ma impiedic eu de mine si nu-mi gasesc locul. Ajung astfel la acceptare – acceptarea ca tu, cel care stai in fata mea imi esti oglinda si imi reflecti nebunia, zadarnicia, vanitatile si nimicnicia, acceptarea ca tu, cel care ma superi, nu esti decat o parte din mine pe care eu sunt suparata.  Si atunci valul de compasiune care ma cuprinde ma face sa vad dincolo de masca pe care fiecare om mi-o arata, ma face sa vad minunea care sta ascunsa sub straturile groase de experiente dureroase, de ganduri confuze, de emotii incongruente, de tot ce e mai putin de bine. Pentru ca reusesc sa vad minunea care sta sub masca mea, pentru ca am rabdare cu mine si ma iert, ma accept si ma iubesc. Si descopar ca in fiecare tu sunt eu.

Mai am parte de intercatiuni cu oameni care ma lasa sa intru in viata lor ca intr-o gradina. Imi arata calea spre resursele lor si, timp de cel putin 7 luni, sadim, plivim, plantam pomi, flori, verdeturi, udam, culegem roade impreuna. Traiesc o emotie deosebita alaturi de cei care pornesc ca si mladite firave, curioase, incantate, dormice de explorare. Iar mai apoi, la umbra lor, imi este drag sa ma odihnesc. Cum si la umbra mea ma odihnesc uneori si-mi multumesc pentru ritmul in care cresc. Am grija de tine pentru ca am grija de mine, imi esti drag pentru ca imi sunt draga. Si descopar ca in fiecare tu sunt eu.
Si mai sunt oameni langa care timpul petrecut mi se pare o plimbare intr-o dimineata senina prin salile moscheii din Abu Dhabi, o plimbare in care doar urmele pasilor nostrii se aud, ca dovada ca existam acum si aici. Ne intelegem din priviri si ne tinem de mana pentru a ne simti mai aproape. Sunt oamenii pentru care in ochii imi sta intrebarea: “Ce cauti tu aici? De ce ai venit?” Iar zambetul lor raspunde: “Vreau sa cunosc mai mult, vreau sa ma cunosc mai bine si stiu ca acest drum nu are nici capat, nici sfarsit. Stiu ca acest drum este vesnic in schimbare, in transformare si in evolutie.” Si-ti stau alaturi pentru ca imi stau alaturi, si vreau sa te cunosc pentru ca vreau sa ma cunosc, si nu ma opresc pentru ca nu te opresti. Si descopar ca in fiecare tu sunt eu.

Cordial,
Maria 🙂

Poti oricand sa participi la cursurile mele de dezvoltare personala si NLP:
Anul acesta in luna noiembrie: http://www.mariacotoi.ro/nlp-intensiv-bucuresti-cluj-napoca-iasi/
Sau incepand cu ianuarie 2017: http://www.mariacotoi.ro/category/formare_nlp_practitioner/