Un rege avea un fiu pe care si-a propus sa-l invete ce este viata si astfel l-a trimis la un intelept. Acesta i-a spus:

–  Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa iti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

–  Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc si nu le pot accepta.

Au trecut ani si intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care il intreba:

–  Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti, pe care statea scris: SCHIMBA-I PE CEILALTI!

El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le distruga defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra incercarilor  sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

–  Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

–  Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea la el, tot ce nu corespundea idealurilor sale. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistente, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

–  Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem schimba cu totul, altele pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

–  Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotriva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

–  In lupta devenim orbi, isi zise el.  Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

–  Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria: ACCEPTA-I PE CEILALTI!

–  Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

–  Bine, acesta este cel de-al doilea lucru pe care trebuie sa il tii minte. Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA! Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit sa o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si de frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

–  Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad pe mine in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata; cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista. Atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nicio conditie.   Cele 3 porti.

Dupa absolvire mi-am dat seama ca nu este suficienta doar facultatea pentru a schimba lumea si am inceput specializarile in psihoterapie si dezvoltare personala si eram intrigata de ce este nevoie de atat de mult timp pentru parcurgerea acestora si, mai ales, de ce este nevoie sa intru eu in propria mea terapie si dezvoltare.

Pentru cine doreste sa schimbe lumea si sa ii schimbe pe ceilalti, conditia prima de la care e necesar sa se inceapa este cu siguranta autocunoasterea, schimbarea si dezvoltarea personala. Odata facut acest pas, schimbarile si transformarile vor veni in cascada, iar ceilalti si lumea se vor schimba, de asemenea. Vor veni apoi acceptarea si inceputul unei vieti despre care cei mai multi oameni citesc in cartile motivationale si de dezvoltare si cred ca este prea frumos ca ei sa traiasca acea viata.

Cordial,

Maria 🙂