In acest weekend am vazut musicalul Les Miserables, realizat impecabil: costume, imagine, actori desavarsiti. Si, in plus, povestea! Aceasta poveste frumoasa despre lupta, vise, speranta si dragoste. Exact cum scrie pe afisul filmului. Si tot despre o poveste despre lupta si vise mi-am amintit, cand am vazut aceasta ecranizare. Si va voi spune despre ea cu speranta si dragoste.

Aveam vreo 11 ani, cand la TVR1 (singurul canal existent), se difuzau desenele animate Mizerabilii. Si tot in acel an (1994), ca sa fie in asentimentul a ceea ce rula la TV, libraria din micutul nostru oras de provincie expunea in vitrina cele 3 volume ale lui Victor Hugo. Vitrina era in drumul meu spre scoala, spre alimentara si alte obiective cotidiene, asa ca, cel putin de 2 ori pe zi, treceam prin fata ei si mi se topeau ochii si sufletul privind volumele, imaginandu-mi povestile, aventurile care erau scrise in ele. Ma si vedeam pe strazile Parisului luptand alaturi de revolutionari sau alergand cu Gavroche prin piete, fugind alaturi de Jean Valjean din calea fiorosului Javert sau plimbandu-ma prin gradinile pline de trandafiri roz pal alaturi de Cosette. Si mi-ar fi placut atat de mult sa le am, sa le citesc!

Aveam pe atunci, si le am si acum, 2 surori mai mici ca mine si care, cand eu incepusem scoala generala, ele erau abia la gradinita. Iar ele isi doreau in acea perioada cate o jucarie pufoasa, un iepuras si un ursulet. A venit ziua de salariu a tatalui meu. Si m-a intrebat ce vreau sa imi cumpere: cele 3 volume Mizerabilii sau un elefantel? Albastru cu picioare de culoare verde-fosforescent. Nu am stat prea mult pe ganduri pentru ca stiam care este situatia financiara de la noi din casa – saracie aproape lucie. Am ales elefantelul pentru ca valora de aproximativ 5 ori mai putin decat cartile. Desi imi doream in continuare cartile, nu stiu sa-mi fi parut rau de decizia pe care am luat-o. Ma simteam impacata si serena pentru ca nu ii pusesem pe ai mei parinti intr-o dificultate, chiar daca tata imi daduse de ales. Pentru ca atunci diferenta de bani in cauza chiar conta si se traducea in cate paini puteam cumpara in acea saptamana!

Care este sensul acestei povestiri? Pai unul foarte simplu. Aceia dintre voi care aveti copii (si nu numai) nu va faceti iluzii ca acestia sunt tampiti si nu isi pot da seama care este situatia din casa, chiar daca nu le-o spuneti direct.

Nu va mai prefaceti ca ramaneti impreuna “doar pentru copii”, chipurile sa le aratati un model de familie fericita. Si apoi sa va mirati, sa va indignati, sa fiti nefericiti ca odraslele, odata ajunse adulti, nu sunt in stare sa aiba relatii de cuplu sanatoase si sa se aseze “odata la casa lor”, sa va puteti legana si voi nepotii pe genunchi la batranete.

Si vreti ca ai vostri copii sa fie lideri, sa se exprime, sa ajunga “sus” si/sau “departe”, dar nu care cumva sa le dati voie sa aleaga cu ce sa se imbrace intr-o zi obisnuita de scoala sau ce si cand sa manance.

Doriti sa le mearga bine financiar, dar va comportati ca si cum saracia este o virtute, “banii sunt ochiul dracului” si… desiguuuur, aia care s-au imbogatit au furat, dom`le, toti, pana la ultimul, fir-ar mama lor a dra***ui sa fie!

Doriti sa fie fericiti, dar ii bateti la cap inca din scoala ca vor fi ingineri desavarsiti “ca tata” sau medici straluciti “ca mama”.

Vreti sa fie ei insisi si sa va povesteasca ce au pe suflet si ii preocupa, dar ii repeziti ca nu aveti timp, sunteti obosit, aveti programare la coafor, stii e seara de iesit cu baietii etc.

Va scuipati plamanii urland sa nu cumva sa fumeze ca nu-i sanatos, in timp ce mai trageti cu sete un fum din tigara.

Si sa nu care cumva sa minta in viata vietii lor, in timp ce-ti scapa ridicolul urmatoarelor replici: <<Mama, e vecinul Doru la usa, a venit sa iti ceara niste bani. Vai, spune-i ca nu sunt acasa!>>

Si vrei ca al tau copil sa traiasca intr-o lume mai buna, sanatoasa social, in timp ce cu lehamite schimbi canalul TV, dupa ce arunci in scarba: <<Uite si la aia, au iesit sa protesteze cu Rosia Montana a lor, niste luzari care n-au ce face acasa.>>

Si ti-e pagina de Facebook plina de citate Osho cum ca oamenii trebuie iubiti neconditionat, asa cum sunt ei, cu bune, cu rele, cu imperfectiuni, dar vai! ala micu` ce-o sa si-o ia deseara ca n-are notele corespunzatoare in carnet.

Si te plangi ca nu stii cum sa ii mai asiguri un viitor stralucit, incercand sa faci banii necesari pentru a-l inscrie la toate cursurile after-school posibile si sa ii cumperi ultimele gatget-uri tehnologice, doar-doar asa (sa fim sinceri) iti vei mai sterge din frustrarile tale personale – <<Daca eu n-am avut, macar el sa aiba. Daca eu n-am facut, macar el sa faca.>> – si iti vei mai anihila putin sentimentul de vinovatie in ceea ce priveste relatia voastra care se deterioreaza atat de mult, incat esti surprins al naibii de tare, cand esti chemat la scoala pentru o nazbatie de care nu l-ai fi crezut in stare niciodata si pe care a facut-o (sa ramanem in continuare sinceri) doar ca sa(-ti) atraga atentia.

Dupa cum observi si pe strada si la tine in casa, copiii nu invata dupa cum le spui. Ci invata dupa cum vad ca faci, zi de zi, ceas de ceas, invata din felul in care traiesc alaturi de tine. Nu spun ca responsabilitatea tuturor actiunilor lor este doar a parintelui, dar deoacamdata cel care da tonul, cel care are puterea de decizie (cel putin legala) ramane adultul. Si sa iti mai spun un secret: stiu ca si tu ai fost crescut la fel si poate nu ai avut de ales. Insa aminteste-ti ca tu poti fi creatorul propriei vieti, iar ca ei – parinti tai – au facut ceea ce au stiut ei mai potrivit sa faca la timpul lor. Daca ar fi stiut mai mult, ar fi facut, cu siguranta, altfel.

Am gasit o poezie scrisa in 1954 de Dorothy Law Nolte, scriitoare si consilier de familie. O redau mai jos, poate ca ii va inspira pe unii si ii va face sa treaca la actiune. Sau poate ca nu, cine poate stii?!?

Copiii invata din felul in care traiesc

• Copiii care sunt crescuti cu critici, invata sa condamne.
• Copiii care traiesc in ostilitate, invata sa se bata.
• Copiii care traiesc in teama, invata sa fie tematori.
• Copiii care traiesc in mila, invata sa se autocompatimeasca.
• Copiii care traiesc in gelozie, invata ce este invidia.
• Copiii care traiesc in rusine, invata sa se simta vinovati.
• Copiii care traiesc in toleranta, invata sa fie rabdatori.
• Copiii care traiesc in apreciere, invata sa aprecieze.
• Copiii care traiesc in aprobare, invata sa se placa pe ei insisi.
• Copiii care traiesc in acceptare, invata sa gaseasca dragostea in lume.
• Copiii care traiesc in recunoastere, invata sa aiba un tel.
• Copiii care traiesc in generozitate, invata sa fie generosi.
• Copiii care invata cu seninatate, invata sa aiba mintea impacata.
• Copiii care traiesc in cinste si dreptate, invata ce este adevarul si justitia.
• Copiii care traiesc in siguranta, invata sa capete incredere si in cei din jurul lor.
• Copiii care traiesc in prietenie, invata ca lumea este un loc frumos in care poti trai.

Si pentru cei care prefera filmele bune si pline de invataminte in legatura cu ce am scris mai sus fac o recomandare in acest sens: Disconnect.

Sa ne intoarcem la elefantelul meu albastru, cu picioare verde-foforescent. Il mai am si acum si il privesc cu speranta si dragoste. Este simbolul ca din greutatile (si neajunsurile) pe care le-am trait am invatat sa aleg responsabil: sa-mi raman fidela mie insami si, in acelasi timp, sa imi dau seama ca orice hotarare pe care o iau ii afecteaza si pe cei din jurul meu, cuplu, familie, prieteni, vecini de bloc, concetateni, conationali. Iar cartile le-am gasit la biblioteca si am putut sa le imprumut.

Caci numai gandindu-ne si la scara mare, putem sa avem o viziune a ceea ce suntem, ce vom fi si unde vom ajunge.