Cand eram copii, faceam cate o boacana prin vecini sau printre strainii de pe strada, ne intorceam acasa si mamele noastre ne luau la rost. Printre multele lucruri pe care ele ni le spuneau, urmatorul era la ordinea zilei: “Ce vor zice acum oamenii de mine? Vor intreba de-a cui sunteti si ma vor critica <<vai de mama care v-a facut!>>” In mintea mea de copil cu pretentii de independenta si de asumare eram confuza si nu intelegeam de ce sa fie criticata mama pentru ceva ce eu insami am facut. Ma suparam si ii ziceam ca nimeni nu spune asa ceva, ca eu eram cea aratata cu degetul, nu ea. …si asta pana am crescut si am devenit adult.

Iar acest obicei al mamelor de a-si pune cenusa in cap pentru boroboatele facute de copii l-am identificat in socialul si in profesionalul meu intr-o forma neasteptata. Atunci cand stim foarte putine informatii spre deloc despre un anumit domeniu, mintea noastra se foloseste de generalizare: aduna din mediu cateva informatii, firave si de proasta calitate de cele mai multe ori, si isi construieste un intreg fisier despre ce inseamna tot acel domeniu. Metaforic vorbind, daca vad, ating si gust o picatura de apa sarata, cred ca stiu aproape totul despre ocean. Functia aceasta a creierului de a generaliza este buna pentru ca ne ajuta sa invatam pe repede-inainte, ne ajuta sa ne adaptam si sa supravietuim (in zilele noastre mai mult emotional, in trecut, mai mult fizic). In acelasi timp, aceasta functie este si ne-buna, caci poate creea confuzii, neintelegeri si idei eronate si foarte eronate despre tot si toate, si astfel ia nastere ignoranta, misoginismul, homofobia, xenofobia, autosuficienta etc. Si o sa ma opresc doar la un exemplu ce are legatura cu titlul acestei postari, anume ca suntem ambasadorii profesiilor pe care le avem. Cine se respecta si isi respecta munca, profesia sau meseria, atat in spatele usilor inchise, cat si in spatiul deschis social – mai ales in spatiul deschis social – are grija ca tot ce face si spune sa fie in acord cu principiile profesiei personale. Pentru ca datorita procesului de generalizare, oamenii asimileaza fiecare informatie si o interpreteaza in maniera subiectiva. Am un exemplu foarte clar. Cam in fiecare grup de formare in NLP, la 20 de persoane, se inscriu si cate 2 psihologi, iar de-a lungul timpului am avut psihologi de toate felurile in ceea ce priveste genul, varsta, temperamentul, caracterul, domeniul psihologiei din care fac parte (psihologia muncii, transporturilor, educatiei, clinica etc), metoda de psihoterapie pe care o practica ( adleriana, psihanaliza, hipnoza, psihodrama, pozitiva etc), practicanti cu vechime sau doar absolventi de facultate. Si fiecare dintre ei s-a purtat si s-a comportat asa cum a putut. Iar ceilalti cursanti, cei mai multi dintre ei neavand nicio legatura cu psihologia si in multe cazuri dorind sa mearga la un psihoterapeut, au adunat informatii despre ce inseamna sa fii psiholog de la colegii lor psihologi din sala, iar de cele mai multe ori – din nefericire, concluzia lor a fost: “Doamne fereste, omul asta chiar are clienti? Pai cum sa ma duc eu la psiholog, cand el e mai tulburat ca mine?! Cum ma poate ajuta, cum poate sa fie deschis si cald, cand este atat de inchis la minte si de habotnic aici, la curs.” De unde stiu lucrurile acestea? Intai pentru ca observ dinamica si limbajul nonverbal al tuturor cursantilor. Apoi pentru ca oamenii vin si imi spun in particular. Si in ultimul rand, accesez orice retea de socializare si ma minunez de postarile unora dintre psihologi. Iar eu, pentru ca respect aceasta profesie, ma simt nevoita sa imi incep munca de lamurire: ” Stati usor, caci psihologia nu este astfel. Ca poate are omul o zi proasta sau trece printr-o etapa de viata mai dificila. Ca un psiholog se poate comporta intr-un anumit fel la curs si ca poate fi un psihoterapeut foarte bun la el in cabinet etc.” Eu cred cu tarie ca un om se comporta in fiecare context diferit, insa pe parcurs mi-am dat seama ca noi insine suntem un sistem coerent si care converge spre aceleasi valori, principii, strategii comportamentale cam in fiecare context in care ne aflam. Tocmai datorita procesului de generalizare al creierului. Adica daca sunt o mama buna, democratica, corecta cu copiii mei, tind sa ma comport la fel si la servici, ca manager, cu subalternii mei. In asta si in multe altele consta echilibrul si unitatea noastra ca oameni. De aceea, in salile de curs, un psiholog se reprezinta pe sine si in aceeasi masura este ambasadorul profesiei de psiholog. Este cartea de vizita a tot ce inseamna psihologia in tara noastra. Stiu, lucrurile n-ar trebui sa stea astfel, insa inconstient – vezi generalizarea – exact asa le percepem. Si atunci ajung la dojanele mamei: “vai de mama care v-a facut…”. Daca psihologia ar vorbi, poate ca ar spune: “Sunteti copiii mei, mergeti in lume si faceti-ma mandra de voi.” Stiu ca multi psihologi sunt necajiti de faptul ca o buna parte din potentialii clienti le este luata de catre persoane care nu sunt psihologi si care practica metode complementare si alternative de vindecare si/sau dezvoltare personala (unde si aici persoanele devin ambasadoare ale acestor metode …si nu vreau sa incep o alta discutie acum). Insa pericolul subminarii unei profesii nu vine doar din exterior, ci de multe ori (poate ca de cele mai multe ori!) vine din interior – din interiorul directivelor care reglementeaza profesia, din felul in care este promovata, din felul in care reprezentantii ei se comporta in societate, din oamenii care o reprezinta etc. Cred ca la fel merg lucrurile si intr-o tara, la nivel de popor si de guvernare (ca tot sunt zilele astea o multime de evenimente cu iz politico-social).

Si ce minunat este sa dai peste cate un profesionist care face cinste domeniului lui, cu care poti lucra si invata, deschis si constructiv si care ajunge sa fie indragit si solicitat, mai apoi, profesional de catre colegii lui de curs.

Faceti-va mamele-profesii mandre de voi!