Maria Cotoifavicon-01Maria CotoiMaria Cotoi
  • Home
  • Despre mine
  • Cursuri NLP
    • Curs NLP Practitioner
    • Formare Master NLP
  • Articole
  • Rasuciri de suflet
  • Contact

Lenea, saracia, violenta sunt tot valori

Aveam 14 ani, cand ma aflam in vacanta de vara, la bunica mea, la tara. Intr-o seara m-am dus cu verisoara mea Dana, cu doi ani mai mica ca mine, sa cumparam ceva de la magazinul din sat. Ploua, se intunecase, drumurile erau pline de noroi, cizmele de cauciuc ne alunecau si ni se afundau cu totul. Dar noi radeam si ne bucuram din tot sufletul de toata situatia, fiindca la varsta respectiva totul poate fi motiv de amuzament.

Si mergand noi asa, sprijinindu-ne fizic una de alta, gasim in drumul mare o suma de bani, echivalentul a aproximativ 50 de lei azi. Pentru noi suma era generoasa si atat de fericite am fost, incat ne-am dus la magazin si ne-am cumparat ciocolata dintr-o parte din acei bani. Am facut apoi cumparaturile pentru care venisem si ne-am intors acasa.

Cand ne-a vazut matusa mea, mama Danei, cu ciocolata, ne-a intrebat din ce bani am cumparat-o si i-am zis fericite cum am gasit noi banii pe jos, in drum. Femeia s-a rigidizat dintr-o data, ne-a intrebat in dreptul carei case i-am gasit si ca ii vom duce proprietarului banii gasiti. Pentru ca lumea satului de atunci avea reguli nescrise (inca exista), oamenii se stiau intre ei, stiau ce obiceiuri financiare au, cam cate venituri si la ce le trebuie, matusii nu i-a fost greu sa puna lucrurile cap la cap ca sa inteleaga ai cui erau banii. Si a avut dreptate: a doua zi ne-am dus la femeia respectiva, ne-a zis care era suma pe care a pierdut-o, si i-am dat-o pe toata inapoi.

Mi-a ramas in minte aceasta intamplare, pentru impactul pe care l-a avut asupra mea atunci, apoi in perioada adulta. Cand am gasit banii pe jos, nici prin cap nu mi-a trecut ca ar trebui sa ii inapoiez cuiva sau sa fac efortul de a ma gandi ai cui erau. Apoi, in formarile de NLP cu precadere, am invatat despre valori, despre cum se formeaza acestea, ce fac ele in viata noastra si cum ne traseaza, pana la urma, destinul. Si am inteles atunci ca acel eveniment marunt a scos la iveala cateva valori pe care le avea matusa mea si pe care le-a imprimat prin faptele ei si verisorilor mei: credinta, cinstea, neinsusirea a ce nu este al tau.

Urmeaza cateva randuri despre aspectul ascuns al valorilor sau cum sa ne uitam la partea intunecata a lunii. In dictionar valoarea se defineste ca fiind proprietatea a ce este bun, important, dezirabil si se dau cateva exemple de valori: adevarul, frumosul, binele. De asemenea, in multe programe de formare in afaceri, dezvoltare personala in general, coaching, in articole, podcasturi se vorbeste si se lucreaza mult cu si despre a-ti stii valorile si cum acestea, odata stiute, te pot face fericit si implinit in ceea ce iti propui. Si este adevarat, fiindca valorile sunt aceste santuri neuronale care s-au sapat de cand inca ne-am nascut in creier, ca rezultat al intercatiunii noastre cu mediul fizic, cu persoanele ce ne-au crescut (parintii, bunicii, frati mai mari, alte rude, infirmierele de la orfelinat etc). Valorile care se imprima in noi pana la varsta de 6-7 ani (perioada in care creierul nostru functiona pe undele theta si era cel mai usor de modelat) sunt cele care ne insotesc toata viata si sunt greu de schimbat.

Intrebarea cheie in aflarea valorilor ar fi: “Ce este important pentru tine?” Raspunsul nu intarzie sa apara: liberatea, iubirea, munca, increderea, curajul, implicarea, contributia, banii, cariera, adevarul, credinta, patriotismul, prietenia, educatia, dezvoltarea continua etc. Insa intrebarea nu este discriminatorie: “Ce este important pentru tine?” Cand spunem important ca valoare ne referim la lucrurile in care iti investesti energia si resursele concret, specific, zi de zi.

Iar ca sa ajungem la valorile reale pe care le avem, putem aprofunda cu: “Cum iti exprimi tu valoarea X? Unde ai vazut-o exprimata in familia ta? Ce faceau concret ai tai in privinta asta si tu i-ai luat ca model?” S-ar putea sa crezi ca libertatea este importanta pentru tine, dar in viata de zi cu zi nu o exprimi. Nu renunti la un job care nu iti place, ramai intr-o relatie toxica, nu poti sa iti exprimi liber parerile in cercul de colegi sau prieteni, cumperi necugetat ce este la moda in materie de haine, gadget-uri, vacante. Si la fel ai vazut, cel mai probabil, si in familia ta: nimeni nu se exprima, fiecare ramanea nefericit intr-un loc care nu i se mai potrivea etc. Astfel, valoarea care se dezvolta aici nu este libertatea, ci obedienta. Obedienta este, de fapt, valoarea importanta pentru tine.

Nu dai postul de angajat pe cel de freelancer, pentru ca siguranta, neasumarea riscurilor, linistea sunt mai importante decat incertitudinea, adrenalina, imprevizibilul. Ce este important pentru tine? Lucrurile cu care ai fost crescut si pe care ajungi sa le faci si tu zilnic zi de zi. Acestea sunt valorile tale. Si aici ajung la partea nediscriminatorie a intrebarii. Daca ai fost expus la minciuna, saracie, violenta, invidie, ignoranta, neimplicare, acestea devin importante pentru tine si acestea sunt valorile tale. De obicei ne gandim la aceste lucruri ca la non-valori, insa asta pentru ca nu intelegem cum functioneaza creierul si cum se formeaza valorile. Toate lucrurile la care suntem expusi atunci cand suntem mici, pentru creierul nostru fara discernamant, nu au valente de bine-rau, ci le absorbim ca atare. Vedem comportamentele si auzim cuvintele celorlalti, iar acestea ni se inregistreaza neurologic ca strategii comportamentale si de limbaj. Aceste strategii nasc in noi mii de convingeri despre tot ceea ce invatam, iar aceste convingeri ajung sa construiasca in noi valorile. Mai departe, valorile ne sprijina identitatea.

La mine in casa se fac multe poze, se retuseaza si mai multe, apoi se urca pe internet doar acelea care sunt perfecte? Foarte frumos: am inceput sa inregistrez inconstient ce inseamna valori precum frumusete, grija la propriul aspect, dar si minciuna. Viata este formata si din pozele in care apar scarpinandu-ma in nas, ciufulita, cu ochii bulbucati. In plus, incep sa invat si despre valoarea “gura si ochii lumii” si cum sa-mi las modelata stima de sine de aprecierile exterioare. La mine in casa imi vad parintii ca vin si pleaca de la job in timpul programului si ii mai si aud spunand plini de satisfactie: “da-i dracului, sa munceasca aia noi pe care i-au angajat.”? Incep sa invat despre lene, neimplicare, incalcarea regulilor. Iar acestea devin importante pentru mine. Ii vad pe ai mei parinti ca sunt agresivi verbal, emotional, fizic unul cu celalalt? Invat aceste valori si le suprapun iubirii.

Pare ciudat sa ne gandim la aceste lucruri dureroase ca fiind valori, insa sunt pentru ca valorile sunt acele lucruri importante pentru noi si pe care le facem zi de zi, in care investim timp, bani, emotii, idei. Nu este important pentru noi ceea ce spunem ca vom face si nu facem, de fapt, niciodata. Nu este important pentru noi ce vedem la altii si ne face inima sa tresalte de bucurie, ci ce se afla in realitatea mea prezenta. Vad multe clipuri cu persoane care calatoresc si experiementeaza lucruri si locuri extraordinare. Ma minunez si-mi spun: “Si eu vreaaaaau!!” Dar apoi ma intorc la cartea mea, pe care o citesc lenevind pe canapea. Valorile mele nu sunt valorile persoanelor care calatoresc prin lume. Daca ar fi asa, si eu as fi cea care posteaza acele clipuri superbe (daca e importanta pentru mine valoarea “impartasire”).

Se poate trai si cu aceste tipuri de valori pe care le consideram non-valori? Se poate. Uita-te cum arata lumea din jur, uita-te la tine, uita-te in dormitorul tau, in garderoba ta, in portofelul tau, in sufletul tau. Toate acestea sunt imprimate si imbibate de valorile pe care le ai. Nu urmeaza nicio fraza motivationala. Decat cateva idei. Nu te arunca sa crezi ca ai anumite valori, doar pentru ca vezi cuvintele acestea frumoase scrise peste tot. S-ar putea sa fii la distanta de ani lumina de valori precum iubire, dreptate, adevar, frumusete, libertate, evolutie. Cerceteaza-ti intai viata si vezi ce este important pentru tine de fapt, apoi indreapta-ti atentia spre ce crezi ca ti-ar placea sa traiesti diferit ca valoari. Daca vrei sa-ti schimbi valorile, asteapta-te sa iti schimbi viata. Daca e important pentru tine sa iti schimbi viata, atunci pregateste-te de munca, multa munca, caci munca cu aceste valori – programe atat de inradacinate in inconstientul personal si colectiv – dureaza toata viata.

Ce este important pentru tine?

Ce faci zi de zi.

Daca valorile pe care le ai te dor si vrei sa le schimbi, iti recomand sa intri intr-un proces de dezvoltare personala. Echipa NLP Integrativ si cu mine am creat, organizam si sustinem un asemenea program complex si cu efecte de lunga durata in viata ta – detalii aici: Cursuri NLP Practitioner – toamna 2022 in marile orase ale tarii.

Te imbratisez,

Maria Cotoi 🙂

Share
2
Maria Cotoi
Maria Cotoi

Related posts

January 24, 2023

NLP pentru studenti – program gratuit


Read more
September 11, 2022

Nevoile lui, nevoile ei


Read more
September 4, 2022

Amantilor din toata lumea…


Read more
August 29, 2022

Psihologia se aseamana cu gatitul in casa


Read more

1 Comment

  1. ovidiu says:
    August 23, 2022 at 16:56

    intreb cu ce e mai rau sa fii angajat sau cu ce e mai bun sa fii free lancer? sunt foarte curios cati free lanceri sunt in realitate, comparativ cu cati zic ca sunt free lanceri

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cauta

Politica de confidentialitate | Politica de utilizare cookie-uri

© 2014 - 2021 Maria Cotoi - Master Trainer NLP, Autor | Toate drepturile rezervate | Creat de ThisAgency

Acest site folosește cookie-uri, prin continuarea navigarii sunteti de acord cu politica de uilizare a cookie-urilor.De acord Citeste mai mult
Politica de utilizare Cookie-uri

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT