Empatia este o abilitate care se dezvolta
Imi plac cuvintele si din aceasta cauza le urmaresc celor de la dexonline postarile si ori de cate ori scriu ceva, cand nu-s sigura de un cuvant, le accesez baza de date ca sa ma dumiresc ce si cum.
Astfel, una din postarile lor frecvente este o sumarizare a cuvintelor cautate de oameni si mi-a atras atentie faptul ca cuvantul empatie apare in top 5-6 cuvinte cautate destul de des.
In spiritul meu optimist, zambesc de fiecare data si imi spun ca suntem pe drumul cel bun – daca oamenii cauta cuvantul empatie si o fac tot mai multi, inseamna ca incepem sa fim tot mai buni la ea, ca tare ne-ar prinde bine oleaca de empatie personala, sociala, nationala.
Iar partea mea de realism ma duce la definitia ei si la ce implica aceasta empatie. Dex-ul spune ca este o forma de intuire a realitatii cuiva prin identificare afectiva, adica emotionala. Putem fi empatici cu o persoana din viata noastra, cu cineva de la TV sau cu personaje din cartile preferate.
Apoi m-am intrebat de ce este atat de greu pentru unele persoane sa fie empatice si am privit empatia in termeni de proces. Empatia este o abilitate, nu este un dat, niciun obiect in care sa vorbim in termeni de a avea. Des auzim “ai si tu putin mai multa empatie! Trebuie sa am mai multa empatie sau sa fiu mai empatic!”
Numai ca, daca nu este o abilitate instalata in perioada de imprint a abilitatilor, adica pana la varsta de 7 ani, dupa aceasta varsta, indeosebi la varsta adulta, trebuie sa muncim mult pentru ea.
Fiind un proces, a ne inhama la el si a ne dezvolta abilitatea de a fi empatici, presupune o intentie si un interes in acest, apoi dorinta, apoi munca propriu-zisa, din care nu trebuie sa lipseasca doua lucruri: psihoeducatia si practicarea cat mai des, pe teritoriu, cu oamnei reali, in mijlocul oamenilor reali (ma refer nu cu personaje de la TV sau carti, fiindca de la acestia nu avem un raspuns direct).
In privinta psihoeducatiei, este uimitor cat de ingenua este lumea sa creada ca fara sa ai cateva informatii elementare despre cum functioneazza mintea, emotiile, poti sa-ti lucrezi muschiul empatiei.
Uneori tocmai aici dam gres si devenim noi non-empatici la adresa carora le cerem sa fie empatici. Si ma duc cu gandul la faptul ca empatia, fiind o abilitatea de a ma conecta la emotiile celuilalt ca sa inteleg ce se intampla cu el, nu discerne intre emotii, pe de o parte, si nici intre emotiile mele si ale tale.
Adica daca sunt empatic, atunci sunt empatic la un nivel de 360 grade: nu iti simt doar tie emotiile si doar pe cele misto. Cand sunt empatic imi simt si mie emotiile si, cel mai dureros, pe cele de care ma feresc de zeci de ani sa nu le simt.
Empatia este un fel de cutie a Pandorei: cand ma deschid spre a simti, inima mea ajunge sa simta tot si tocmai din aceasta ma tot feresc de empatie. ma rog, acei oameni care par impietriti si nu se pot pune deloc in papucii altuia si, astfel, sa isi reconsidere pozitia fata de el, sa incheie un anumit conflict, sa gaseasca solutii, cand au ajuns intr-un impas.
Suntem atat de multi dintre noi imbracati intr-o armura care ne disociaza de noi insine, de ceilalti, de viata. A fi empatic necesita timp, psihoeducatie – ca sa intelegi cum functionezi tu si ceilalti – si cat mai multa exersare cu oameni reali, din afara noastra, nu cu proiectiile fictive din mintea noastra ale acelor oameni reali din afara noastra.
In cursurile NLP – metoda de psihoeducatie si prilej foarte bun de a lucra cu oameni reali din afara noastra -, chiar de la primul modul, participantii iau contact cu complexitatea principiului “Harta nu este totuna cu teritoriul.” si tare ma bucura ca exista putini oameni pe care sa nu ii atinga complexitatea si implicatiile profunde ale acestui principiu.
Harta nu este teritoriul este un principiu-fundament pentru intelegerea, crearea si munca cu empatia.
