1. In urma cu 25 de ani traiam intr-o casa cu o curte in fundul careia aveam cotete cu gaini, porci, uneori iepuri. Cateodata, cand ai mei parinti lucrau in schimburi in care nu se aflau acasa ca sa de-a de mancare porcilor, sarcina asta imi revenea mie, inainte sa plec la scoala. Odata ma grabeam, caci intarziasem, asa ca am incalzit repede laturile, i le-am turnat in troaca porcului si dau sa plec. Porcul, hamesit isi baga ratul in mancare, insa fiind prea fierbinte, se retrage cu un guitat de durere. Aceasta reactie a lui mi-a rupt inima in doua, iar durerea asta m-a umplut de vinovatie. Si pentru ca era ceva ce eu nu puteam suporta, instantaneu mi s-a impietrit inima, m-a cuprins furia si, avand in mana lingura mare de lemn, am inceput sa ii trag cateva pe spinare porcului si sa tip: „Hai, odata, mananca, ca nu am toata ziua la dispozitie.”

2. La 20 de ani am locuit cu o bunicuta harnica si din cale-afara de blajina si generoasa care mi-a povestit viata ei – o scena mi-a ramas in minte. Tatal ei vitreg a facut razboiul, a fost tinut in lagar la rusi si eliberat. Nu stiu cum a fost inainte de aceste experiente traumatizante, dar de intors de acolo s-a intors pe jumatate om, pe jumatate monstru. Aveau acasa niste iepurasi cu care fetita (bunicuta de care va spun avea atunci 7 ani) se juca, iar intr-o zi le-a dat drumul prin pivnita si cred ca au facut murdarie. Tatal s-a intors acasa, s-a infuriat cand a vazut iepurasii liberi, le-a rupt gaturile si a pus-o pe cea mica sa ii adune si sa ii arunce la gunoi. Fata a facut-o ingrozita si de faptul ca unii dintre ei nu murisera si se zbateau inca in mainile ei mici.

3. Candva am avut un iubit si-ntr-o noapte dormisem la el. A doua zi m-am trezit si, cum el era la serviciu, a uitat sa imi lase cheile sa pot iesi din casa. Cand am avut ocazia sa vorbim, l-am intrebat in gluma, insa cu o mina serioasa: „De ce nu mi-ai lasat cheile? Credeai ca-ti fur ceva din casa sau cum?!” Stateam amandoi pe marginea patului, el lucrand ceva pe laptop. A inceput sa imi dea exemple despre cum el are incredere in mine si nu s-a gandit niciodata ca as putea sa ii fur ceva din casa, pur si simplu nu s-a gandit sa mi le lase, si-a lasat laptopul deoparte, a ingenuncheat in fata mea, m-a cuprins cu mainile si insista rugator sa nu ma gandesc ca ar avea o parere proasta despre mine, ca n-a vrut sa ma raneasca in niciun fel etc. Am fost putin confuza la reactia lui disproportionata: eu spusesem ceva pe un ton relativ neutru si mucalit, iar el isi cerea iertare cu patos. „Oare de ce te milogesti asa in fata mea?” m-am intrebat.

4. La doua luni de la despartirea de iubitul de mai sus, s-a intamplat sa iesim impreuna la terasa, la un ceai. Pentru ca incepusem sa il cunosc si pentru ca era nevoia mea sa ii spun ca imi este tare drag si sa il sfatuiesc sa aiba grija de partea frumoasa a sufletului lui, sa o lase sa se exprime mai mult, sa nu se piarda in banal si durere, ii vorbeam bland, cursiv, simtindu-ma in conexiune cu el. Si in intimp ce vorbeam, vad ca pe mana mea stanga se plimba un paianjen mic-mic, verde. Il iau delicat si il pun pe masa, continuandu-mi discursul. Fostul meu iubit ii arde violent o palma de-l face una cu fata de masa cadrilata. Eu ma opresc brusc, fac ochii mari, el rade zgomotos. „No, ce ai avut cu el?” intreb nedumerita. “Nimic, dar fata pe care ai facut-o a meritat sa fac asta!” zice continuand sa rada zeflemitor. Dau din cap si fac o pauza. „Vezi, vezi?!, nu lasa lucruri exterioare sa-ti tulbure interiorul…” imi spune malitios. „Nu m-a tulburat nimic.” Ii raspund si imi reiau ideea de unde o lasasem.

5. Zilele trecute, intorcandu-ma din oras, trec printre copiii din cartier care se joaca care mai de care si care cum. Erau 3 baietei de vreo 4-5 ani ce alergau dupa o minge si, pentru ca unul dintre ei nu ajungea nicicum la ea, se oprea furios, tipa, striga, se uita spre mama lui care ii zicea: „N-am ce sa-ti fac. Daca vrei sa te joci si vrei sa ajungi la minge, trebuie sa alergi dupa ea.” Copilul mai alerga putin, se mai infuria o data, a venit chiar langa mama si a dat un picior de frustrare unei sticle cu apa ce se afla pe alee, mama ramand ferma in atitudine.

Ce au in comun toate aceste 5 povestiri si altele care imi vin in minte sau care pot sa va vina in minte? Atitudinea noastra fata de durere, cum o gestionam, cum am invatat sa ii facem fata in copilarie, cum reproducem aceleasi strategii de supravietuire in viata de adult si cum ne traieste pe noi triunghiul nevrotic, dramatic, psihologic (spuneti-i cum vreti): victima-agresor-salvator – triunghi pe care il avem cu totii in interiorul nostru, la o intensitate mai mare sau mai mica.

Lucrurile sunt relativ simple, cum se combina ele in perioada de adult ramane insa un mister cu efect prelungitt. In perioada copilariei, daca avem in jurul nostru adulti care nu pot face fata durerii din exterior, respectiv durerii lor interioare, isi vor revarsa neputinta asupra propriilor copii, luand una dintre cele 3 forme:
– Agresorul: De ce plangi?! Cand ti-oi trage doua pe spate, abia atunci o sa ai motive sa plangi! Nu ti-e rusine?
– Salvatorul: Hai nu mai plange! Uite ce are mama pentru tine: o bomboana/o inghetata/un telefon etc.
– Victima: Da, stiu, si pe mine ma doare, si mie azi seful/tatal tau mi-a zis ca… Ai vazut ca si pe mine ma cearta/bate… Nu pot sa fac nimic (ca sa te apar).

Iar aceste atitudini nu vin singure ci, odata deschisa usa unuia dintre cei 3 membrii, si ceilalti 2 isi fac aparitia. Adica nu invatam de la un parinte salvator doar comportamente de salvator, ci si comportamente de agresor si de victima – subtile, discrete, inconstiente si pe care, mai tarziu, le manifestam in situatii diferite, fata de persoane diferite si chiar in aceeasi situatie, fata de aceeasi persoana, succesiv. Este o vorba din popor ce reflecta foarte bine dinamica victima-salvator-agresor: „Pentru unii muma, pentru altii ciuma”.

Insa cel mai interesant (sau trist?) este ca aceasta dinamica victima-agresor-salvator o aplicam mai intai si constant pe noi insine. Ne agresam in diferite feluri, mentinandu-ne singuri in rolul de victima, de fiecare data cand nu avem grija de noi fizic, psihic, relational, sexual, social, intelectual, economic. Apoi avem cate un puseu de salvator „Gata, de maine nu mai fac! Schimb foaia, traiesc altfel! Stiu ca in curand ma voi schimba, voi da lovitura etc!”, ne tine 2 saptamani si treptat alunecam din nou in spirala agresor-victima.

Forta acestui triunghi victima-agresor-salvator este una colosala, este la fel de puternica precum viata. Cand se activeaza in noi insine aceste butoane rosii instalate in copilarie, puteti sa uitati de ratiune, de liber arbitru, de decizii responsabile si sanatoase. Suntem dpdv emotional precum inecatul care se agata de orice pai in speranta ca va scapa din valtoare. Si ne cream atitudini, ideologii, sisteme de convingeri, valori, cariere, casnicii, vieti pe baza acestor 3 roluri.

De ce crezi ca ai devenit psiholog, medic, preot, avocat, sportiv, manager, profesor, inginer, vanator, artist, jurnalist, politician, vanzator, IT-st? De ce crezi ca te-ai casatorit cu persoana de langa tine? De ce te-ai indragsotit de omul de langa tine? De ce te infurii, cand vezi….? sau cand auzi….? De ce iti vine sa plangi, cand….? De cine iti este mila tare si in ce situatie se afla?

Si intrebarile majore care se pun raman: ce parte din tine agresezi, cand agresezi in exteriorul tau? De ce parte din tine iti plangi de mila, cand le plangi altora de mila? Ce parte din tine ai vrea sa salvezi, cand iti vine sa le sari altora in ajutor, nesolicitat si fara discernamant?
Ce nu poti vedea in tine, insa vezi in exterior si la altii mai ceva ca printr-un telescop Hubble?

Sunt intrebari pe care ti le poti pune in cadrul:
– psihoterapiei,
– unui proces de crestere prin cursuri de dezvoltare personala si lecturi in domeniu,
– relatiilor cu apropiatii tai, prieteni sau membrii familiei,
– relatiei de cuplu,
daca simti ca e momentul sa iti dai voie si iti permiti sa iti pui toate aceste intrebari.

Eu ma ocup, impreuna cu echipa NLP Integrativ, de cursuri ce raspund la multe intrebari legate de psihologia ta si a celor din jurul tau, reparam ce putem repara, schimbam ce putem schimba si crestem acolo unde putem creste.

In Bucuresti incepem pe 17-19 septembrie un nou grup NLP Practitioner si ai detalii aici:

Home