Looking for Something?

Cine pierde?

Author:

Cine pierde, cand noi dormim? Cine pierde, cand celor din jurul nostru le stralucesc ochii, atunci cand au un vis, iar noi le taiem aripile spunandu-le: e imposibil sa faci asa ceva, nu vei reusi…? Cine pierde, cand cei din jurul nostru fac lucrurile in felul si in ritmul lor, iar noi le dam peste mana si le spunem: nu, nu se face asa. Te invat eu cum se face…? Cine pierde, cand nu-i lasam pe ceilalti sa se exprime cum vor si le inchidem gura cu: ce prostie mai e si asta! Revino-ti in fire. Maturizeaza-te odata… ? Cine pierde…?

Într-o zi un băieţel s-a dus la şcoală. Băieţelul era mic, iar şcoala era mare. Dar, când băieţelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o uşă direct din curte, a fost foarte fericit, iar şcoala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început. Într-o dimineaţă, când băieţelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: „Astăzi o să facem un desen.“ „Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea mult să deseneze. Ştia să deseneze o mulţime de lucruri: lei şi tigri, pui şi vaci, trenuri şi vapoare … Şi şi-a scos cutia cu creioane colorate si a început să deseneze. Dar profesoara a spus: „Aşteptaţi! Nu începeţi încă!“ Si a aşteptat până i s-a părut că toţi copiii sunt pregătiţi. „Acum o să desenăm flori“, a zis profesoara. „Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Şi a început să deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roşu, portocaliu şi albastru. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Aşteptaţi! Vă voi arăta eu cum să coloraţi.” Şi a desenat o floare roşie cu tulpina verde. „Acum puteţi începe”, a zis profesoara. Băieţelul s-a uitat la floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea lui. A lui era mai frumoasă decât a profesoarei, dar n-a mai spus nimic. A întors doar foaia si a desenat o floare ca a profesoarei. Era roşie cu tulpina verde. Într-o altă zi, când băieţelul intrase în clasă prin uşa din curte, profesoara le-a spus copiilor: „Azi o să facem ceva din argilă.“ „Grozav“, a spus băieţelul, căci îi plăcea să lucreze cu argilă: serpi şi oameni de zăpadă, elefanţi şi camioane… Şi a început să frământe bucata de argilă. Dar profesoara a zis: „Staţi! Nu sunteţi gata să începeţi …“ Şi a aşteptat până când toţi copiii au fost gata. „Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav“, s-a gândit băieţelul, căci îi plăcea să facă farfurii. Şi a început să facă farfurii de toate formele şi mărimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Aşteptaţi, vă arăt eu cum să faceţi!“ şi le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă. „Aşa, acum puteţi începe”, a zis profesoara. Băieţelul s-a uitat la farfuria profesoarei, si apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adâncă făcută de profesoară, dar n-a spus un cuvânt. Şi-a transformat farfuriile lui într-o bilă mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă şi mare ca şi cea făcută de profesoară. Şi foarte curând, băieţelul a învăţat să aştepte şi să privească. Şi să facă lucruri ca şi cele făcute de profesoară. Şi foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur. Şi s-a întâmplat într-o zi că băieţelul şi familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraş.

Şi băieţelul a trebuit să meargă la altă şcoală. Şcoala nouă era şi mai mare, si nu avea nicio uşă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce nişte trepte înalte si să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea la clasa lui. În prima zi de şcoală, profesoara le-a spus copiilor: „Astăzi o să facem un desen“. „Grozav“, şi-a zis băieţelul, şi a aşteptat să-i spună profesoara ce să facă. Dar ea n-a spus nimic, s-a plimbat doar prin clasă. Când a ajuns lângă băieţel, i-a spus: „Tu nu ştii să desenezi?“ „Ba da“, a zis băieţelul, „Ce desen să facem?“ „Nu ştiu până nu-l faci“, a zis profesoara. „Cum să-l fac?“, zise băieţelul. „Cum vrei tu“, a fost răspunsul ei. „Dacă toţi aţi face acelaşi desen, şi l-aţi colora la fel, cum să ştiu cine l-a făcut?“ „Nu ştiu“, zise băieţelul si a început să deseneze o floare roşie  cu tulpina verde…

Preluat din Canfield Jack, „Supă de pui pentru suflet“, Ed. Teora, 2002

     Baietelul unei prietene desena intr-o zi, la gradinita, pasari. Pasari albastre pentru ca albastru este culoarea lui preferata. Educatoarea i-a schimbat coala si i-a spus ca pasarile nu sunt albastre, sunt negre si asa trebuie sa le faca. …iar asta, dragii mei, nu este o poveste, din nefericire…

      Eu pierd, cand nu-ti dau voie sa iti descoperi propria valoare. Eu pierd, cand iti impun regulile mele. Eu pierd, cand te conving ca propria mea realitate este cea mai buna si singura realitate. Eu pierd, cand imi asum responsabilitatea vietii tale, nedandu-ti voie sa te exprimi. Eu pierd, cand iti arat ca lucrurile se fac doar intr-un anumit fel, in felul meu. Eu pierd…

Leave a Reply